Cuprins
Reacționăm diferit la venirea toamnei, unora ne place acest anotimp, altora mai puțin. Dar, indiferent de dispoziția pe care ne-o transmite venirea toamnei, un lucru este sigur, trebuie să ne menținem energia și starea de bine. Pentru că nu-i așa, viața merge mai departe! Iar zilele lungi, calde și senine au rămas în urmă…
Pentru a putea trece cu bine peste perioadele solicitante sau peste anotimpul rece, organismul uman are nevoie de ajutor prin întărirea sistemului natural de apărare. Fără sistemul imunitar am fi mult mai vulnerabili și implicit mult mai fragili în fața oricărui factor extern.
Pe lângă imunitatea înnăscută există și imunitatea care se formează pe parcursul vieții; ca urmare a interacțiunii cu mediul înconjurator, organismul uman este supus în permanență unor factori de risc, rolul sistemului imunitar fiind acela de protecție și de menținere a unei stări de sănătate optime.
Vă recomand câteva schimbări sau 5 pași pe care îi puteți face pentru întărirea sistemului imunitar. Acestea sunt unele din cele mai eficiente măsuri la îndemâna oricarei persoane contra îmbolnavirilor și sunt valabile pentru fiecare membru al familiei, indiferent de vârstă.
Pasul 1 Mișcarea
Continuă MIȘCAREA în aer liber, cel puțin 30 min pe zi. Mișcarea, aerul curat și toamna, toate merg mână în mână. Poate că sunt mai puține ocazii decât în timpul verii dar nu renunța la plimbarea obișnuită în aer liber. Dacă ieșirea se face și împreună cu cei mici, este dublu beneficiu. Sistemul imunitar se bazează pe vitamina D. Faimoasa vitamină care se produce în corp doar în prezența luminii soarelui. Pentru perioada în care soarele ne bucură mai puțin cu prezența lui, mulți experți recomandă consumul suplimentar de vitamina D. Această vitamină a soarelui o găsim în Forever Immublend împreună cu vitamina C și Zinc, toate acționează sinergic pentru ca sistemul tău imunitar să funcționeze la cote maxime.
Pasul 2 Apa
Consumă suficientă APA. Scăderea temperaturii sau scurtarea zilei ne poate face să credem că avem nevoie de mai puțină apă. De fapt, corpul nostru continuă aceleași procese matabolice iar necesarul de apă rămane același (0,033l/kg corp)
Mi se pare normal să preferați înlocuirea apei, în unele momente cu un ceai cald, aromat. De aceea vă recomand Aloe Blossom Herbal Tea. Este ușor de preparat și nu necesită indulcitori, cu aromă specifică de scorțișoară, ghimbir și coajă de portocală, rămâne ceaiul preferat al meu și al familiei mele. De asemenea, putem bea apă îmbunătățită cu suc natural și proaspăt de aloe vera. Și nu din orice sursă, ci de la liderul mondial în producția, ambalarea și distribuirea de aloe vera.
Pasul 3 Alimentația
ALIMENTAȚIE corectă înseamnă în această perioadă un plus de legume și fructe proaspete pe care le putem procura din surse locale. Cu o porție de fructe la micul dejun și o salată proaspată după-amiază, corpul îți va mulțumi! Cu cât consumăm mai multe fructe și legume proaspete cu atât vom beneficia mai mult de un sistem imunitar mai puternic.
Pasul 4 Odihna
Somnul este un proces absolut vital pentru organism. De multe ori el cade pe un plan secund în lista de priorități. Potrivit experților un adult ar trebui să doarmă între 7-8 ore pe noapte. Pentru un copil, somnul trebuie să fie mai îndelungat, între 10-12 ore pe noapte. Somnul suficient nu este un lux, este o necesitate și ar trebui privit ca un semn vital al unei sănătăți bune. Pentru un somn bun este recomandată o masă ușoară seara, o plimbare în aer liber sau cel puțin camera să fie foarte bine aerisită. Și alegeți să citiți câteva pagini înainte de culcare, vă veți detașa mai ușor de provocarile din timpul zilei.
Pasul 5 Fi pozitiv
O ATITUDINE POZITIVĂ indiferent de situații, pentru că atitudinea noastră determină modul cum abordam viața, cum gândim sau cum ne simțim față de ceea ce ni se întamplă.
John Maxwell spune: “Adesea, atitudinea noastră este singura diferență între succes și eșec”
Dacă îți vor lipsi razele de soare … privește picăturile de ploaie.
Dacă îți vei dori să te plimbi pe malul mării printre valuri înspumate … treci prin parc și bucură-te de armonia de culori din frunzele căzute pe jos.
Pentru că și toamna este un anotimp plin de farmec, merită să ne bucurăm de ea rămânând sănătoși, puternici și pozitivi!
Lasă un răspuns