

Cărțile din viața mea
Pot spune despre mine că am crescut într-o bibliotecă – la propriu și la figurat 😊. Părinții mei fiind bibliotecari, cel mai în siguranță se simțeau când singurul lor copil era cu ei, la locul lor de muncă.
Așa m-am obișnuit să cresc între adulți, liniștită, tăcută, iubind cărțile.
Pentru o adolescentă a anilor ‘70 cred și acuma, aceasta a fost cea mai buna opțiune.
Evident, la începutul anilor ‘80 când se primeau liste cu cărțile și autorii care trebuie scoși de pe rafturi, acestea deveneau pentru mine lectură obligatorie.
Astfel am citit Octavian Paler, Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Mircea Eliade, Ileana Vulpescu și multe alte nume de referință ale literaturii române contemporane. Și acuma am în imagine depozitul vast de literatură pentru adulți iar prin aranjarea lor pe domenii era simplu sa-mi aleg preferințele literare.
Îmi plăcea să citesc teatru, pentru a urmari dialogurile dintre personaje.
Cărți de călătorii, pentru a-mi deschide orizontul, dincolo de dealurile care înconjurau orașul meu natal.
Cărți biografice, pentru a-i cunoaște pe cei mai remarcabili oameni care au existat.
Să răsfoiesc albume de artă, și astfel să știu despre marile muzee ale lumii și comorile lor.
Pasiunea pentru citit a fost punctul de sprijin și de echilibru pe parcursul existenței mele care nu a fost lipsită de valuri și furtuni.
Mi-a oferit încredere, încurajare, forță și viziune.

Am fost întrebată recent de un tânăr de 23 ani, ce cărți îi recomand să citească, și m-am bucurat atât de mult, pentru el și pentru oricine altcineva care dorește să citească încât mi-am spus, merită mai mult decât o listă.
Merită un omagiu adus tinerilor din această generație care iubesc cartea !
Și pentru că în casa mea am 5 încăperi în care sunt rafturi cu carți, am făcut o “plimbare” prin biblioteca personală, și am selectat câteva titluri, dar mai mult decât atât, am ajuns la autorii mei preferați. Prezența lor în viața mea mi-a influențat modul de gândire, atitudinea, comportamentul și categoric au contribuit la direcția și deciziile pe care le-am luat în viață.
Acesta este motivul și motivația mea, pentru a concepe mai mult decat o lista. Este de fapt un ghid care să te conducă prin labirintul literaturii actuale. Voi acorda prima poziție cărții care este pe locul I în viața mea:
Biblia – Cartea Cărților – unica din toate punctele de vedere. Cuprinde istoria omenirii pe o perioadă de aproximativ 4000 de ani, și a fost scrisă într-un interval de 1500 de ani de către 40 de autori, provenind din medii sociale diferite. Mesajul cărții este primordial, reprezintă scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru omenire și planul Său perfect pentru salvarea noastră.

Urmează o serie de autori pe care îi consider de referință pentru timpurile noastre.
- John C. Maxwell – Toți comunicăm dar puțini stabilim relații // Cele 17 legi indiscutabile ale muncii în echipă // Dă sens vieții // Cele 16 legi ale dezvoltării personale
- Bill Hybles – Curajul de a conduce // Cine ești tu când nu te vede nimeni // Simplifică
- Robert T. Kiyosaki – Școala de afaceri // Copil bogat, copil isteț // Cadranul banilor
- Simon Sinek – Întreabă-te de ce // Liderii mănâncă ultimii
- Tony Robbins – Putere Nemărginită // Mesaje de la un prieten
- Max Lucado – Călătorie fără bagaje // Înfruntă-ți uriașii // Calmul din mijlocul furtunii
- Stephen R. Covey – Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficiente // Etica liderului eficient sau Conducerea bazată pe principii
- James MacDonald – Doamne, schimba-mi atitudinea, pana nu e prea tarziu
- Oren Klaff – Vinde orice
- Zig Ziglar – Dincolo de vârf // Performanțe deosebite // Arta vânzării
- Daniel Goleman – Inteligența Emoțională // Inteligența Socială
- Florence Littauer – Personalitate Plus // Personalitate Plus – succes profesional
- Dr Emerson Eggerichs – Dragoste și Respect // Dragoste și Respect în familie
- Gary Chapman – Cele 5 limbaje ale iubirii // Iubirea ca un mod de viață
- Rick Warren – Viața condusă de scopuri
- Joyce Meyer – Câmpul de luptă al minții
- Ben Carson – Mâini măiestre // Asuma-ți riscul
- Todd Duncan – Excelența în vânzări
- Dan Schawbel – Manual de branding personal
- Daniel Zărnescu – Mentalitate // Performanță // Esența eficienței
- Andy Szekely – Comunică, Influentează, Convinge // Formula Măiestriei
- Jack Canfield – Principiile succesului // Supă de pui pentru suflet
BONUS – 23. Jim Rohn – Cele 12 coloane ale succesului, una dintre cele mai populare cărți din biblioteca mea, pe care am cumpărat-o în decursul timpului în zeci de exemplare și o împrumut sau o dăruiesc încontinuu.
“Citește!
Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filozofia vieții.“
Mihai Eminescu