logo

forever for life

Contact
Str. Constantin Roman Vivu nr. 84
420024 Bistriţa, Bistriţa-Năsăud, România

Telefon: +4 0 743 085 115
E-Mail: mp@foreverforlife.ro

WhatsApp-Logo WhatsApp

sau

    Follow & share

    Newsletter

    Excelența în vânzări

    Todd Duncan - Excelenta in vanzari

    Excelența în vânzări

    Legea Aisbergului

    Oare de ce am această convingere, că cei mai mulți dintre noi nu iubesc cuvântul vânzare?
    Pentru că, din păcate, am întâlnit atât de multe persoane care se “zburlesc” pur și simplu la acest cuvânt.
    Dar înainte de a închide, de a renunța să citești articolul sau cartea, dă-mi voie să-ți spun ceva. Când este vorba despre vânzare oamenii se împart în două mari grupuri, cei care nu înțeleg vânzarea și o blamează și cei care își doresc în disperare să fie buni în vânzări, pentru că au ales să trăiască din asta. Iar printre ei, mai este un grup, cu mult mai mic, dar semnficativ, al acelora care sunt foarte buni în ceea ce fac. În rest, e o zbatere pentru a-i descoperi sensul.
    Din fericire pentru noi, în timpurile contemporane, cuvântul vânzare poate fi asociat cu: interacțiune, comunicare, consultanță, schimb de idei și valori.
    Și atunci, de ce să nu căutam să o înțelegem mai bine?

    Să vedem ce spun cei mai renumiți în domeniu:

    Robert T Kiyosaki – Școala de afaceri “ Lumea este plină de oameni singuratici și sărăci pur și simplu pentru că nu au fost învățați cum să vândă, cum să comunice, cum să depășească teama de a fi respinși sau cum să-și revină după ce au fost respinși. Dacă vrei să ai succes în viață trebuie să înveți să vinzi. Privește realitatea. Politicienii care câștigă alegerile sunt vânzători excelenți. Liderii religioși de mare succes sunt comercianți excelenți. Cei mai buni profesori sunt comercianți excelenți, copiii sunt născuți comercianți excelenți. Întelegi ce încerc să spun? “
    John Maxwell
    “ Poți avea succes dacă ceilalți nu cred în tine dar nu poți avea succes dacă tu însuți nu crezi în tine.”
    Zig Ziglar
    “ Poți avea tot ce îți dorești în viață dacă ajuți suficient de multe persoane să obțină ceea ce vor”

    Excelența în vânzări

    Todd DuncanExcelența în vânzări

    Aceasta este o carte mai puțin despre vânzări și mai mult despre excelență. Este pentru orice persoană care desfășoară o activitate, în care își oferă timpul, cunoștințele și abilitățile sale în schimbul unei sume de bani. Indiferent de profesia pe care o ai, faci lucrul acesta și se numește “muncă”. Și ne consumăm pentru asta mai mult de o treime din viața noastră.
    Poate o faci cu plăcere, cu pasiune, încât nu simți că muncești, sau poate urăști ceea ce faci, dar nu ai o altă soluție pentru moment. Din orice perspectivă am privi, este important, pentru că aici investim cea mai importantă resursă a noastră, timpul. Și vrem să fie o investiție bună, nu risipă.
    Ceea ce am învățat de la autor în această carte, și care m-a făcut să îndrăgesc și mai mult munca mea, este faptul că pentru a fi bun în vânzări nu poți să te oprești la stadiul de a-ți dezvolta abilitățile și a-ți extinde bagajul de cunostințe în domeniu, ci trebuie să pui accentul pe valorile personale.
    Pentru ca, succesul pe termen lung în vânzări, spune autorul, are loc atunci când există un grad înalt de încredere. O persoană de încredere va face tot posibilul pentru a-și respecta promisiunea făcută. Și cam în asta se cuprinde tot ce e mai important.
    Dorința autorului este să te ajute să descoperi care este sensul propriei vieți, respectiv să îți dezvolți potențialul cu care te-a înzestrat Dumnezeu. Astfel, viața ta primește o valoare imensă pe care nu o vei păstra doar pentru tine, ci vei contribui prin ea la schimbarea altor vieți.
    Cartea se împarte în doua părți și fiecare cuprinde 7 capitole.

    PARTEA ÎNTÂI:
    Cum construiești fundamentul pentru a deveni un om de vanzari demn de încredere
    PARTEA A DOUA:
    Cum construiești fundamentul unui business de vânzări demn de încredere
    Titlurile capitolelor sunt semnificative, citindu-le deja vei fi atras să știi mai multe.

    Vânzări

    • CAPITOLUL 1: Legea Aisbergului
    Cea mai autentică măsură a succesului tău este invizibilă pentru clienți.
    • CAPITOLUL 2: Legea Apogeului
    Direcția pe care o urmezi este rezultatul propriei percepții
    • CAPITOLUL 3: Legea Acționarului
    Oamenii de vânzări de succes investesc acțiuni în ei înșiși
    • CAPITOLUL 4: Legea Scării
    Succesul pe care îl obții este direct legat de pașii pe care îi urmezi
    • CAPITOLUL 5: Legea Efectului de Parghie
    Ai mai puține șanse să dai greș când deja le-ai spus celorlalți că vei da lovitura
    • CAPITOLUL 6: Legea Clepsidrei
    Trebuie să te miști repede, înainte să îți expire timpul
    • CAPITOLUL 7: Legea Măturii
    Pentru a-ți dezvolta afacerea, trebuie ca mai întai să faci curățenie

    • CAPITOLUL 8: Legea Repetiției Generale
    Repetarea replicilor te ajuta să ai performanțe mai bune
    • CAPITOLUL 9: Legea Țintei
    Dacă nu îți cauți cu atenție cei mai buni potențiali cumpărători, există riscul să închei afaceri cu cine se nimerește
    • CAPITOLUL 10: Legea Balanței
    Dacă vrei să închei mai multe afaceri, atunci trebuie să ai mai puțini clienți
    • CAPITOLUL 11: Legea Curtarii
    Pentru ca o relație să fie așa cum trebuie la exterior, mai întâi de toate trebuie consolidată din interior
    • CAPITOLUL 12: Legea Cârligului
    Un public captivat va ramane în sală pană la sfârșitul spectacolului
    • CAPITOLUL 13: Legea Incubației
    Cele mai profitabile relații se maturizează în timp
    • CAPITOLUL 14: Legea Repetării
    Cu cât este mai bună prestația, cu atât sunt mai zgomotoase aplauzele

    Legea Aisbergului, doar cateva idei ….

    Imaginează-ți un aisberg care plutește în ocean. Deja știi, partea vizibila este cu mult mai mică decât partea subacvatica. Experții spun că doar 10% din aisberg este vizibil și 90% rămâne în adâncul apei.
    Conform acestei legi, prin comparație, autorul ne spune ca partea vizibilă în viața noastră este statutul social. Titlurile obținute, posesiunile materiale (casa, mașina, vacanțele ). Toate acestea “contează” doar iîn proportie de 10% în obținerea succesului pe termen lung. Și cu siguranță avem în minte persoane care au pornit în afaceri cu un statut social scăzut și totuși au obținut în timp un succes imens.
    Și atunci ce contează mai mult în “stabilitatea” noastră în mediul de afaceri ?
    Contează ceea ce nu se vede la “suprafață”. Contează ceea ce este în interior. Adică, valorile noastre, misiunea, scopul în viață.
    “Legea Aisbergului spune că cea mai autentică măsură a succesului tău este invizibilă pentru clienți, pentru că o mare parte din succesul real se petrece în interiorul unui om de vânzări, nu pe dinafară.”
    Dar dacă am reteza partea superioară, vizibila a aisbergului ?
    Ce s-ar întampla cu ceea ce rămane? Conform legilor fizicii, s-ar scufunda în aceași proporție de 10% exterior și 90% interior.
    Și dacă am repeta acțiunea?
    Ar deveni din ce în ce mai mic și mai instabil până ce ar disparea.
    Pentru că, ceea ce contează este baza, partea mai puțin vizibilă, dar care aduce conținut și stabilitate.

    Adevaratul succes în vânzări nu este determinat de ceea ce se vede la exterior, pe cine ai convins, cifra de afaceri, procentul de creștere …. sau, ce faci cu banii pe care i-ai câștigat.
    Întocmai ca un aisberg, nu te baza prea mult pe ceea ce este la suprafață.
    Succesul pe termen lung se construiește cu ceea ce ai în interior – cine ești și cine ai vrea să devii, care sunt valorile tale, ce oferi cu adevarat clienților sau partenerilor tăi, ce reputație îți formezi în timp, care este influența ta în mediul în care trăiești, cât de mult îți aduci contribuția în societate.

    Dacă lucrezi deja în vânzări cunoști prea bine provocarile specifice: schimbări dese și radicale în mediul de afaceri, concurența uneori neloiala, exigențele clienților tot mai mari, reclame tot mai agresive care nu fac altceva decat să scadă încrederea clienților.
    Cum poți atinge succesul mult dorit în viață?
    Pornind de la un principiu simplu, acela că o vânzare se produce atunci când există încredere. Succesul stabil, pe termen lung apare atunci când clienților tăi le este clar că ești o persoană integră, care nu numai că face ceea ce a promis dar are și mijloace prin care își poate respecta promisiunea. Din această carte vei învăța cum să închei cu clienții tăi adevarate parteneriate, pe termen lung, de pe urma cărora toți au de caștigat.

    1 Comment
    Share Post
    1 Comment
    • Lidia Purghel
      Răspunde

      Da, e foarte adevărat, succesul e de partea celor care îşi fac meseria cu drag şi convingerea că fac bine celor din jur .

      19 decembrie 2018 at 21:37

    Post a Comment